Aviz juridic | Despre EUROPA | Căutare | Contact
Europa în sărbătoare - Cea de-a 50-a aniversare a Tratatului de la RomaSkip language selection bar (shortcut key=2) 01/02/2008
EUROPA > A 50-a aniversare > Ştiri şi media > Temă

Zona euro are un nou membru – Slovenia adoptă moneda euro

Zona euro are un nou membru – Slovenia adoptă moneda euro

15/01/07

Începând de la 1 ianuarie, un nou stat face parte din zona euro: Slovenia renunţă la tolar, moneda sa naţională, pentru euro. Dintre cele zece ţări care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, Slovenia este prima care îndeplineşte criteriile economice necesare pentru a face parte din clubul euro.

Următoarele state membre UE care vor adopta moneda unică în 2008 sunt Malta şi Cipru, două ţări deja familiarizate cu moneda euro prin intermediul vastelor lor sectoare turistice. Cât despre cele 12 ţări care au adoptat primele moneda unică acum cinci ani, acestea s-au obişnuit deja cu avantajele sale practice.

Facilitatea utilizării în călătoriile între ţări din zona euro şi transparenţa preţurilor sunt avantajele cele mai tangibile ale monedei unice. Moneda unică contribuie, de asemenea, la promovarea unui sentiment de apartenenţă în rândul europenilor. Din punct de vedere economic, aceasta sporeşte eficienţa pieţei unice europene, făcând-o mai stabilă şi mai atractivă pentru investitorii străini. Moneda euro s-a dovedit, de asemenea, a fi o barieră mai bună în calea şocurilor economice decât monedele naţionale pe care le-a înlocuit, asigurând astfel un anumit grad de protecţie, de exemplu, pe parcursul ultimelor crize petroliere.

Analiza Comisiei Europene privind evoluţiile înregistrate de zona euro în 2006 este optimistă. Totuşi aceasta insistă asupra faptului că este necesar ca statele participante la zona euro să-şi consolideze în continuare bugetele, să promoveze şi mai mult concurenţa şi să-şi reformeze pieţele forţei de muncă.

Video - moneda euro

Video – Slovenia adoptă moneda euro

Aviz juridic | Despre EUROPA | Căutare | Contact | Începutul paginii