Care este evenimentul care v-a impresionat cel mai mult, de la crearea Uniunii Europene, în 1957?
Etienne Davignon, comisar pentru piaţa internă, uniunea vamală şi afaceri industriale (1977-1985) şi vicepreşedinte al Comisiei (1981-1985).
Etienne Davignon: Evenimentul care m-a marcat cel mai mult constituie, fără nicio îndoială, simbolul cel mai viu al existenţei concrete a Uniunii Europene. Mă refer la introducerea monedei euro, căci aceasta este un exemplu extrem de potrivit al schimbării aduse în viaţa noastră de zi cu zi de integrarea europeană. Manualele de istorie ne învaţă că moneda se numără printre caracteristicile unui stat. Milioane de europeni au scris o nouă pagină a istoriei lor prin adoptarea unei monede comune, euro, simbol al unităţii continentului nostru, după atâtea războaie. Pentru mine, euro reflectă cel mai clar schimbarea radicală adusă de Tratatul de la Roma. Odată cu moneda unică, europenii au inventat un model fără precedent în istorie, o uniune bazată pe voinţa comună a naţiunilor din care este alcătuită.
Frans Andriessen, comisar pentru concurenţă (1981-1985), pentru agricultură şi pentru afaceri externe şi politici comerciale în cadrul celor două Comisii prezidate de Jacques Delors (1985-1993).
Frans Andriessen: Cu siguranţă, căderea zidului Berlinului în 1989 şi perspectivele care s-au deschis astfel pentru viitoarea dezvoltare a integrării europene la scara întregului continent, reunificarea Germaniei, sfârşitul Pactului de la Varşovia şi dezintegrarea Uniunii Sovietice, chiar dacă la vremea respectivă nu se adoptase încă oficial termenul de „Uniune Europeană”. Din păcate, nu am abordat strategia de extindere într-un mod cu totul adaptat la amploarea problemelor cu care ne-am confruntat. Mă refer în special la faptul că am pus prea mult accentul pe extindere şi nu suficient pe aprofundarea relaţiilor dintre membrii Uniunii. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în prezent, ne aflăm oarecum într-un impas din punct de vedere instituţional. Cu toate acestea, a fost un moment istoric atât pentru Europa şi pentru integrarea europeană, cât şi pentru întreaga lume.
Care sunt speranţele dumneavoastră pentru familia europeană pentru următorii 50 de ani?
Etienne Davignon: Tot ce ne doresc pentru următorii ani este ca statele europene să aibă încredere şi să-şi păstreze ambiţia de a răspunde ideii fundamentale ce stă la baza acestui proiect început în anii '50, şi anume ca statele să acţioneze împreună, solidar, din voinţa de a refuza fatalitatea. Vrem să ne putem influenţa viitorul fără a ne lăsa dominaţi de fapte şi de fatalitate, iar păstrarea acestei ambiţii ne permite să definim temele şi domeniile pe care trebuie să le abordăm împreună. Este important să avem un obiectiv general, nu doar obiective specifice, iar obiectivul general este ca cei care deţin această responsabilitate să acţioneze în continuare împreună pentru a-şi lăsa amprenta asupra lumii pe care o lăsăm moştenire. Europa noastră este o comunitate de valori care nu consideră diversitatea o complicaţie ce trebuie suportată, ci şi-o asumă pe deplin. Toţi aspirăm la construirea unei Europe care se bazează în acelaşi timp pe unitate şi diversitate, pe progres economic şi dreptate socială. Vrem o Europă care menţine reuşitele celor 50 de ani de solidaritate şi de integrări succesive şi stabileşte relaţii de strânsă cooperare cu partenerii săi.
Frans Andriessen: Lumea s-a schimbat atât de mult faţă de acum 30-40 de ani! Am impresia că evenimentele se desfăşoară într-un ritm accelerat din cauza globalizării, dezvoltării noilor economii în China, India şi America Latină şi scăderii prestigiului şi influenţei Statelor Unite. În anii următori, transformările vor fi radicale, astfel că este greu de preconizat ce se va întâmpla. Cred însă că problemele mondiale, precum clima, mediul, energia, resursele şi apa vor avea un impact atât de marcant pe viitor încât vor reprezenta, poate, noua provocare de care Uniunea are nevoie pentru a progresa în continuare în ceea ce priveşte integrarea, aşa cum a fost prevenirea războaielor pentru prima etapă a integrării. Impactul acestor ameninţări enorme la adresa omenirii ne-ar putea face să ne unim forţele pentru căutarea unor soluţii comune. Este o şansă, dacă suntem gata să întreprindem acţiunile necesare pentru a profita de ea. Europa nu a fost rezultatul unei evoluţii istorice naturale, ci un act de voinţă. Cu voinţă, putem obţine din nou rezultate mai bune, dacă circumstanţele ne sunt favorabile, cum este şi situaţia în care miza ar fi însăşi salvarea omenirii pentru a-i asigura un viitor.
