Copiii care se nasc astăzi în Uniunea Europeană nu cunosc nicio altă realitate. Însă părinţii lor, alături de alţi europeni mai în vârstă, au fost martorii construcţiei progresive a Uniunii Europene în ultimii 50 de ani. Cum i-aţi descrie unui tânăr european de astăzi ce însemna altădată să trăieşti într-o Europă decupată de graniţe?
În 1957, când a fost semnat Tratatul de la Roma, doar zece dintre cele 27 de state membre actuale erau democraţii, pe când în celelalte 17 ţări nu existau regimuri democratice. În Uniunea Europeană, considerăm pacea, libertatea şi democraţia ca fiind elemente fundamentale fireşti la care aspiră fiecare dintre noi, pentru a putea duce o existenţă autonomă, fără a fi supuşi discriminării şi intoleranţei. Mai mult decât atât, o economie prosperă şi o bunăstare socială solidă sunt importante atunci când vrem să acordăm tuturor şanse egale. Din păcate, viaţa de zi cu zi este extrem de diferită în lipsa acestor condiţii.
Când comparăm viaţa în Europa din zilele noastre cu cea de acum 50 de ani, nu vorbim numai despre frontierele fizice şi despre limitele pe care acestea le impun. Ne referim şi la restricţiile impuse libertăţii de a spune, gândi sau citi orice doreşti, de a călători unde vrei. Ne referim la oferta de muncă redusă şi la accesul limitat la cultură şi cunoaştere. Datorită Uniunii, multe dintre aceste restricţii au fost eliminate. Tinerii de astăzi au mult mai multe şanse decât cele disponibile sau permise generaţiilor anterioare.
Deşi tinerele generaţii trebuie să cunoască trecutul Europei şi contribuţia semnificativă a integrării europene la construirea unui prezent mai bun, Uniunea Europeană trebuie, totuşi, să demonstreze cetăţenilor săi că poate face faţă provocărilor actuale. În ultimii 50 de ani, situaţia din Europa a cunoscut numeroase îmbunătăţiri. Cu toate acestea, nu ne putem limita la rezultatele obţinute, ci trebuie să obţinem noi succese. Schimbarea face parte din lumea în care trăim acum. Ne confruntăm în permanenţă cu noi provocări. Tinderii de astăzi sunt conducătorii de mâine şi vor avea nevoie de instituţii şi de structuri pentru a face faţă acestor provocări. UE reprezintă într-adevăr un instrument puternic în faţa provocărilor secolului XXI: globalizarea, schimbările climatice, securitatea sau creşterea extremismului.
În ultimii 50 de ani, statele membre au fost nevoite să renunţe la unele puteri decizionale, uneori fără prea mult entuziasm, şi să le transfere Uniunii Europene. Astfel s-a creat impresia că există o tensiune între „mai multă” şi „mai puţină” Europă. De ce parte credeţi că va înclina balanţa în privinţa suveranităţii ţărilor europene în viitor?
Când vorbim despre suveranitate, trebuie să distingem între suveranitatea formală şi cea reală. Fie că ne place sau nu, suveranitatea formală a statelor membre este o iluzie în ceea ce priveşte, de exemplu, pieţele de capital, terorismul, criminalitatea organizată şi protecţia consumatorilor. Acestea sunt, prin însăşi natura lor, fenomene transnaţionale, globale. În contextul global, ţările nu dispun, individual, de mijloace suficiente pentru a-şi pune în practică, în mod eficient, puterile formale.
Germania, care este cea mai mare ţară din UE, nu reprezintă decât 1,3% din populaţia lumii. PIB-ul din Franţa este mai mic decât volumul tranzacţiilor care au loc într-o singură zi pe pieţele financiare.
Astfel, renunţarea la o parte din suveranitatea naţională formală şi transferarea anumitor puteri la nivel european pentru a câştiga suveranitate reală, conferă maximum de protecţie atât cetăţenilor cât şi consumatorilor din Europa. În asemenea cazuri, nu este vorba de renunţarea la suveranitate, ci mai degrabă de cooperare, pentru a dobândi o suveranitate eficientă pentru noi toţi.
Din acest punct de vedere, moneda euro este un exemplu grăitor care arată că împreună … puterea creşte. Experienţa noastră recentă a dovedit că euro ne protejează împotriva dezechilibrelor de pe pieţele financiare. Datorită monedei unice, economiile din zona euro rezistă mai bine la şocuri externe. Într-un trecut nu foarte îndepărtat, monedele naţionale erau vulnerabile din cauza speculei. Mulţi cetăţeni şi-au pierdut astfel banii şi slujbele. Moneda unică a însemnat ca statele membre din zona euro să renunţe la o parte din controlul deţinut anterior, dar au avut numai de câştigat. Să luăm ca exemplu stabilitatea macroeconomică sau dobânzile scăzute şi stabile, care contribuie la creşterea economică pe termen lung.
(fragment din interviul publicat în European Economy News
)
