Antonio Gamoneda
îşi alege cu grijă cuvintele. În timpul interviului, îşi măsoară cuvintele cu atenţie, la fel ca atunci când scrie o poezie. Gamoneda se poate deja mândri cu 17 colecţii de poezie - este considerat drept unul dintre cei mai talentaţi poeţi spanioli contemporani. A fost onorat cu Premiul European pentru Literatură 2006, iar acum primeşte prestigiosul premiu Cervantes pentru 2006.
Într-un cuvânt, Antonio Gamoneda cunoaşte un sentiment de „satisfacţie”.„Însă sunt conştient de faptul că poezia mea rămâne aceeaşi, ca înainte de a primi premiul”, adaugă zâmbind.
Premiul Cervantes este decernat în fiecare an unui autor de limbă spaniolă, drept recunoaştere a realizărilor sale. Este cel mai prestigios premiu pentru literatură din Spania. Însă versurile lui Gamoneda sunt citite şi în afara comunităţii hispanice – în 2006 a fost recompensat cu Premiul European pentru Literatură în semn de recunoaştere pentru poziţia centrală pe care o ocupă pe scena literaturii europene.
Gamoneda este ferm stabilit în cultura europeană şi se recunoaşte ca fiind european. Născut în 1931, poetul a asistat la evoluţiile din UE din ultimii 50 de ani.El explică că, deşi acest tip de evoluţie socială ar putea avea un anumit efect asupra literaturii, dacă ar fi şi cazul lui, atunci nu a fost un act conştient.Cel mai mare efect pe care el l-a simţit a fost evoluţia ţării sale după aderarea la Uniunea Europeană.
„Spania a avut dintotdeauna probleme legate de tensiunile dintre grupurile naţionaliste. De când ţara mea face parte din Uniunea Europeană, situaţia este mai puţin problematică. UE a contribuit la crearea unei anumite unităţi în Spania. În ceea ce priveşte viitorul Europei, sper într-o şi mai mare unitate între cetăţenii europeni.”
Ce loc ocupă poezia în evoluţia unei Europe unite?
Gamoneda îşi acordă câteva secunde înainte de a răspunde: „Poezia nu este o reflecţie a realităţii obiective din Europa,însă provoacă un sentiment de speranţă în rândul oamenilor. În unele cazuri, poate determina o schimbare în comportarea lor.”
Citat din Descripción de la mentira, 1977:
De la verdad no ha quedado más que una fetidez de notarios,
una liendre lasciva, lágrimas, orinales
y la liturgia de la traición
(...)
¿Qué lugar es éste, qué lugar es éste?
